Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, reținute în sarcina unor bărbați
În noaptea de 23/24 septembrie a.c., polițiștii rutieri din Găești au depistat doi bărbați în timp ce conduceau mopede pe drumurile publice, deși nu posedau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Din cercetări a reieșit că unul dintre mopede nu era înregistrat în circulație, potrivit legii.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, unul dintre conducătorii auto a prezentat o alcoolemie de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele celor în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.