12 mai 2024

Găeşti – Beleaua din Petreşti! Vrei să te tocmeşti? Nici să nu te gândeşti!

www.mariusbuga.ro_images_aiorga2Poliţiştii dâmboviţeni au desfăşurat acţiuni pentru depistarea conducătorilor auto care comit infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au oprit în trafic,pentru control, un autovehicul condus de numitul P.M., de 66 de ani, din comuna Petreşti.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Totodată, alţi patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 39 de ani, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, sau neînregistrat, potrivit legii”, după ce au fost depistaţi în trafic în timp ce conduceau autovehicule neînmatriculate şi fără a poseda permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, un bărbat, de 36 de ani, din judeţul Prahova, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Moreni, deşi nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluţie legală prin Parchet.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial