Dum. dec. 22nd, 2024

hogaesti2COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa atrage atenţia cetăţenilor:

Fiţi prudenţi ! Feriţi-vă de înşelăciunile prin metoda ghicitului !

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi de o tânără, de 22 de ani, din localitate, că a fost înşelată cu 1.500 de lei.

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că, în cursul aceleaşi zile, în timp ce se desfăşura acte de comerţ în incinta unui magazin unde este angajată, partea vătămată a fost abordată de o persoană de sex feminin, care, sub pretextul că îi va ghici viitorul, i-a solicitat să pună într-un fragment de material textil, 1500 de lei.

Femeia i-a indicat părţii vătămate să deschidă batista după o perioadă de timp.

Ulterior, tânăra a deschis materialul textil, ocazie cu care a constatat că banii lipsesc.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea bănuitei şi recuperarea prejudiciului.

Poliţia dâmboviţeană vă recomandă să nu intraţi în discuţii cu persoane necunoscute, indiferent de pretextul pentru care vă abordează şi să nu vă lăsaţi încântaţi de ideea ghicitului viitorului.

De asemenea, nu încredinţaţi sume de bani sau bijuterii persoanelor care pretind a vă „descânta” pentru a afla ce se va petrece în viitor.