Dum. dec. 22nd, 2024

Polițiștii dâmbovițeni au pus în executare un mandat de arestare preventivă În ziua de 27 iulie 2010, lucrători din cadrul Poliției Orașului Titu au organizat și executat o acțiune pentru identificarea și prinderea persoanelor urmărite penal. Cu această ocazie, a fost identificat și reținut D. Gaby, de 54 de ani, din orașul Titu, care avea emis de Judecătoria Pitești, un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Persoana în cauză a fost introdusă în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, urmând a fi transferată la penitenciar în vederea executării pedepsei privative de libertate. Accident rutier grav În ziua de 27 iulie, în jurul orei 14.45, pe D.N. 71, pe raza comunei Aninoasa, un bărbat în timp ce conducea o bicicletă și tinând cu mâna dreaptă ghidonul altei biciclete, s-a dezechilibrat către stânga, moment în care a fost acroșat și accidentat de un autovehicul, condus de G. Nicolae, de 54 de ani. Din accident a rezultat rănirea gravă a bărbatului care se deplasa cu bicicletele, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier. La finalizarea acestora, se va propune soluție legală parchetului. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE