TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

CJD Educatie Life-style

„Gabriel Popescu – Oameni și locuri din satul natal ”

Cu ocazia aniversării a 10 ani de la redeschiderea Casei Atelier Gravor “Gabriel Popescu”,

în luna iunie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită să descoperiți expoziția „Gabriel Popescu – Oameni și locuri din satul natal ”.

Lucrările expuse fac parte din valoroasa donație oferită colecției de artă a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște de către istoricul de artă dr. Gabriela Ioana Beldiman, nepoata de fiu a marelui gravor. Acestea au fost prezentate anterior pe simezele Muzeului de Istorie, în cadrul unei expoziții de mai mare amploare și sub un alt titlu. În această vară, o selecție a acestor opere este prezentată la Vulcana-Pandele, locul care le-a inspirat creația, într-o formulă mai restrânsă și într-un context cu totul special.

Expoziția reunește peisaje, scene de viață și portrete inspirate de universul satului natal al artistului, realizate în tehnici diverse, de la gravură și monotip până la desen în creion, cărbune și tuș cu peniță. Prin sensibilitatea și forța lor evocatoare, aceste lucrării surprind farmecul unei lumi de odinioară și păstrează vie memoria locurilor și oamenilor care au marcat destinul lui Gabriel Popescu. 

Vă așteptăm cu drag să treceți pragul Casei Atelier Gravor Gabriel Popescu și să redescoperiți, prin ochii artistului, frumusețea și autenticitatea satului de altădată.

sursa: CJ Dâmboviţa

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.