Dum. dec. 22nd, 2024

În data de 24 ianuarie 2010, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării legislaţiei în domeniul protecţiei mărcilor într-o piaţă din municipiul Târgovişte. Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificat P. Gabi, de 34 de ani, din municipiu, care comercializa ambulant 52 de articole textile care purtau însemnele a trei mărci înregistrate, în valoare de 3.500 de lei, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi de autenticitate, existând suspiciuni că acestea ar putea fi contrafăcute. S-a procedat la ridicarea bunurilor respective, urmând a fi prezentate titularilor de drepturi în vederea stabilirii autenticităţii acestora. Se continuă cercetările faţă de P. Gabi sub aspectul comiterii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 privind protecţia mărcilor şi a indicaţiilor geografice. Biroul de Presă