Poveste de viaţă care depăşeşte scenariul unui film, la Mătăsaru, în Dâmboviţa.
Francesca, o tânără de numai 25 de ani, luptă cu disperare să se ridice în picioare: doar atât îşi doreşte, să poată sta în picioare. Ce dar extraordinar, prea puţin preţuit de toţi cei fără probleme…
Drama Francescăi începe la numai 14 ani, atunci, în urma unei operaţii care i-a salvat viaţa, a fost nevoită să rămână în scaunul cu rotile, din cauză că medicii nu au avut altă soluţie.
Francesca nu s-a lăsat însă doborâtă, trăieşte frumos fiecare zi, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu o încurajare pentru cei din jur, o luptătoare extraordinară.
Fata ar putea merge din nou dacă ar strânge banii necesari pentru protezele de care are atâta nevoie. Statul îi decontează însă extrem de puţin din suma de care are nevoie, iar orice ajutor îi este de mare folos
“Bună ziua, Oameni buni!
-Numele meu este Ivan Francesca -Alexandra, am 25 de ani și locuiesc cu familia în Comuna Mătăsaru, sat Crețulești, nr. 62 (județul Dâmbovița).
-Vin către dumneavoastră cu o rugăminte de ajutor sau de îndrumare spre un ajutor: am mare nevoie de sprijin financiar pentru a fi independentă fizic – pentru a putea merge, la propriu. Pentru asta îmi trebuie două proteze pentru picioare, al căror cost este cu neputință de suportat de către familia mea.
-Încă de când am deschis ochii pe lume, am avut lupte grele de dus: la naștere, am fost diagnosticată cu o malformație cu nume complicat: MIELOMENINGOCEL LOMBO- SACRAT.
-La vârsta de 14 ani, am fost supusă unei intervenții chirurgicale care mi-a salvat viața, dar mi-a și schimbat-o radical: amputarea, de la genunchi, a ambelor picioare.
-Deși mi-a scris un destin deloc ușor, Dumnezeu mi-a dăruit – în compensație, poate – o fire luptătoare și foarte optimistă. Astfel că, și fără picioare, am mers mai departe: am absolvit liceul și studiile școlii postliceale DR. C. ANGELESCU -GĂEȘTI (industria alimentară și protecția mediului). Desigur, am avut și am alături familia mea minunată, care m-a susținut și încurajat mereu – de 11 ani, ei sunt cei care îmi împing căruciorul peste tot.
-În urma sfaturilor familiei, prietenilor, medicilor, cred că este momentul să devin independentă, să nu mai fiu o asemenea povară pentru cei dragi ai mei și pentru nimeni.
-În urmă cu 7 ani, am avut niște proteze (între timp, mi-au rămas mici), pe care însă nu le-am putut folosi – erau cumplit de grele, nu m-am putut obișnui deloc cu ele, astfel că am abandonat atunci gândul că voi mai merge vreodată. Dar astăzi simt că e momentul să mă ridic. Nu mai pot trăi astfel, am nevoie să muncesc, să-mi câștig traiul (ce voi face după ce familia mea nu va mai fi?)
-Am găsit protezele potrivite pentru mine, la Centrul de Protezare și Ortezare THERANOVA.
-Sunt patru etape prin care trebuie să trec. -Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) decontează doar primul pas – 10.160 RON (5.080 RON/picior x 2), manșoanele fiind achiziționate deja .
– Următorul pas constă în strângerea sumei de 30.000 RON pentru achiziționarea protezelor din prima etapă și anume PROTEZARE DE COAPSĂ CU SILICON-STUBBIES.
-Întregul proces de protezare, care consta în împlinirea tuturor celor patru etape este estimat la suma de 180.000 RON
– Vă mulțumesc pentru orice sprijin, oricât de mic – o donație, o adresă de altă fundație sau ONG care m-ar putea ajuta, un sfat.
- Acestea sunt datele mele de contact:
– telefon: 0784.756.659
– e-mail: francesca.ivan.9@gmail.com
-nr. Cont RON: RO82BTRLRONCRT0240227702 SWIFT: BTRLRO22|C.U.I. RO 5022670
-nr. Cont EURO: RO32BTRLEURCRT0240227702SWIFT: BTRLRO22|C.U.I. RO 5022670
Beneficiar Vasilica Ivan (mama)
cu respect și recunoștință,
Francesca“