lun. dec. 23rd, 2024

Un tânăr şofer din Voineşti a fost implicat într-un grav accident de circulaţie, în această după-amiază, la Priboieni, în Argeş.

“Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, din Voinești, județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe DJ 702, pe raza localității Priboieni, din direcția Priboieni spre Boțești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un tânăr de 22 de ani, din Beleți Negrești.

În urma coliziunii, au suferit leziuni o minoră de 16 ani, pasageră față în primul autoturism, iar din al doilea autoturism, conducătorul aută de 22 de ani, precum și o femeie de 36 de ani, din Beleți Negrești, și o minoră de 4 ani. Bărbatul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, iar celălalt conducător auto (de 22 de ani), nu a putut fi testat din cauza stării medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împreurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, precizează Poliţia Argeş.