mar. dec. 24th, 2024

ninsCOMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere avertizările emise de Administrația Națională de Meteorologie referitoare la intensificări ale vântului, precipitații mixte, ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă în zonele de munte, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița recomandă participanților la trafic să manifeste maximă prudenţă și să respecte regulile de circulaţie.

Indiferent dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar șoseaua este acoperită de apă, polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa.

Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos.

Nu efectuaţi depăşiri riscante! Aceste manevre nu vă scurtează semnificativ timpul de deplasare, însă vă poate pune viaţa în pericol.

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În zilele cu ploi, lapoviţă, ninsoare şi temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi nu se asigură la traversare!

Poliţiștii recomandă pietonilor să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Totodată, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

Drum bun!