ACȚIUNE PENTRU INFORMAREA CETĂȚENILOR PRIVIND PREVENIREA RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITAREA INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița acționează permanent pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru informarea cetățenilor cu privire la noile prevederi legislative și măsuri adoptate în acest context.
Activitățile sunt realizate prin cooperarea cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții pe linia menținerii ordinii publice, sub autoritatea Instituției Prefectului, scopul fiind unul comun, respectiv combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Acțiunile organizate vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, precum și mijloacele de transport în comun. Totodată, în contextul noilor măsuri impuse cu data de 25 octombrie, activitățile polițiștilor dâmbovițeni au ca obiectiv verificarea respectării prevederilor referitoare la portul măștii de protecție, respectarea interdicției de circulație, a programului de funcționare al operatorilor economici, restaurantelor, cafenelelor, precum și respectarea obligației persoanelor de a face dovada, în condițiile date, a dovezii de vaccinare sau de trecere prin boală.
Dintre restricțiile ce trebuie respectate, menționăm următoarele: – circulația, în intervalul orar 22:00 – 05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții; – programul de funcționare al agenților economici este stabilit în intervalul orar 05:00 – 21:00, inclusiv centrele și parcurile comerciale, unde accesul este permis doar pentru persoanele care dețin certificat verde; – purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate; – este interzisă organizarea de petreceri private (nunți, botezuri etc.).
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor continua activitățile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, dar vor acționa și pentru prevenirea nerespectării legislației în vigoare. În contextul actual, polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să manifeste un comportament responsabil pentru siguranța tuturor!
Păstrați o distanță fizică de siguranță, purtați masca de protecție și nu vă expuneți la riscuri!