Dum. dec. 22nd, 2024

Vremea neprielnică nu i-a împiedicat pe găeșteni să se bucure împreună de Ziua Națională a României.
Solemnitatea omagiului adus eroilor, superba paradă cu torțe, surpriza Iluminatului festiv și concertul Adda au scos mii de oameni în stradă, într-o atmosferă caldă, de sărbătoare.

Pentru prima dată, parada a fost organizată cu voluntari de la toate școlile și liceele din oraș, dar și de la Clubul Copiilor. Torțele aprinse au inundat centrul orașului cu lumină, spre bucuria spectatorilor.

Primarul Grigore Gheorghe a anunțat startul sărbătorilor de iarnă și a inaugurat mult așteptatul iluminat festiv.

La un moment dat, a început să ningă, iar atmosfera a devenit feerică.

Concertul Adda a reunit oamenii în jurul muzicii de bună calitate și, în ciuda frigului de afară, găeștenii s-au bucurat de fiecare moment.

La mulți ani, dragi români! La mulți ani, găeșteni!