ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR DÂMBOVIȚENI PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER
Polițiștii de la rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, împreună cu efective de la structurile de ordine publică, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
S-a acționat pe principalele căi rutiere de intrare/ieșire din localități, zonele pretabile de manifestare a comportamentului agresiv în trafic și în punctele cu risc ridicat de producere a unor evenimente rutiere.
În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 119 sancțiuni contravenționale, în valoare de 71.020 de lei, și au constatat o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice.
De asemenea, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.
Exemplu: Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un barbat de 58 de ani, din Târgoviște. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest. În urma testării, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
* Informații de background În perioada 2 – 3 aprilie a.c., în urma acțiunilor derulate de polițiști pentru reducerea riscului rutier, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 300 de sancțiuni contravenționale, dintre care 174 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost aplicate 3 sancțiuni pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și au fost reținute 34 de permise de conducere.
sursa – IPJ Dâmboviţa