Accident pe Drumul Naţional 71, în comuna Doiceşti.
Două autovehicule s-au izbit în intersecţia aflată lângă calea ferată.
Din primele cercetări, de vină pentru producerea accidentului ar fi şoferul unui camion, un bărbat de 26 de ani, care nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere şi a lovit un autoturism ce venea regulamentar, condus de un şofer de 19 ani.
Din fericire, în urma impactului niciunul dintre cei implicaţi în accident nu a fost rănit.
Şoferul camionului a fost amendat cu 580 de lei.
Din cauza evenimentului rutier, traficul s-a desfăşurat cu dificultate în zonă, minute în şir.