lun. dec. 23rd, 2024

nou-cj„La Biroul Permanent Judeţean am avut prima analiză a activităţii reprezentanţilor PSD în Consiliul Judeţean, am avut o discuţie pe care am purtat-o aproape 3 ore, cred că a fost o discuţie utilă pentru toţi membrii Biroului Permanent Judeţean şi cred că am reuşit să dovedim cu toţii maturitate politică, înţelepciune şi echilibru.

Ca urmare, am luat decizia retragerii sprijinului politic pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean în ceea ce-l priveşte pe domnul Alexandru Oprea. Au fost 26 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 2 abţineri.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe, am luat decizia suspendării pe timp de un an din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a domnului Alin Manole. Decizia aceasta a fost luată cu 25 pentru, 2 voturi împotrivă, 3 abţineri şi o persoană nu a votat din motive obiective.

În acest context, domnul Oprea Alexandru a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, demisia a fost deja înregistrată la Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Vreau să-i mulţumesc aici, şi o fac cu toată seriozitatea, pentru faptul că a înţeles că sunt lucruri care trebuiesc clarificate şi pentru faptul că a înţeles să nu pună într-o situaţie dificilă nici Biroul Permanent Judeţean, nici Comitetul Executiv Judeţean.

De asemenea, trebuie să-i mulţumesc pentru faptul că rămâne consilier judeţean, că rămâne membru al Partidului Social Democrat şi, sper eu, să găsim, şi eu şi el, resorturile necesare pentru a continua o colaborare care a avut momente foarte bune.

Legat de desemnarea candidaţilor pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, acest lucru s-a întâmplat în şedinţa de Comitet Executiv Judeţean, am avut pentru funcţia de preşedinte candidatura domnului Comănescu Daniel şi a existat o intenţie de candidatură a domnului Liviu Vasilescu. În contextul în care preşedintele Organizaţiei Municipale Moreni nu a susţinut candidatura domnului Liviu Vasilescu, această susţinere a Organizaţiei fiind necesară potrivit Statutului, domnul Liviu Vasilescu s-a retras din competiţie.

Am avut un vot secret, domnul Comănescu Daniel a obţinut 90 de voturi pentru şi 44 de voturi împotrivă, din 134 de voturi exprimate în cadrul Comitetului Executiv Judeţean. Pentru funcţia de vicepreşedinte, am avut 3 candidaturi, doamna Caciamac Gabriela, doamna Cristea Luciana şi doamna Necula Cezarina. În urma votului secret exprimat de membrii Comitetului Executiv Judeţean, doamna Caciamac Gabriela a obținut 20 de voturi pentru, doamna Cristea Luciana a obținut 70 de voturi pentru, doamna Necula Cezarina a obținut 36 de voturi pentru şi 8 voturi au fost anulate.

Ca urmare, propunerea noastră pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa va fi doamna Cristea Luciana. Tot în cadrul Comitetului Executiv, am validat decizia BPJ de sancţionare a domnului Manole Alin, sancţiunea a fost aplicată cu 74 de voturi pentru, 54 de voturi împotrivă, 6 voturi nule, din totalul de 134 de membrii ai Comitetului Executiv Judeţean.

Vă fac precizarea că în luna iunie, conform deciziei BPJ, va fi reanalizată activitatea şi modul în care domnul Manole Alin înţelege sau a înţeles că este necesar să îşi construiască relaţia Consiliu Judeţean- partid şi modul cum se va integra în cadrul echipei pe care urmează să o validăm conform procedurilor legale. În cursul zilei de luni, domnul Alin Manole va convoca o şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Dâmboviţa pentru ziua de miercuri, 14 februarie.

De asemenea, am convenit ca imediat, la două zile, să avem o şedinţă în cadrul căreia să adoptăm bugetul CJD şi să adoptăm alte hotărâri care sunt importante şi de interes imediat. (…) Ca reproşuri, în formulă generală, am discutat despre ce s-a făcut din Dâmboviţa 2025 şi ce nu, am discutat despre relaţia CJD-partid, despre relaţiile preşedinte de Consiliu Judeţean, vicepreşedinte cu primarii, am discutat despre multele declaraţii, prea multele declaraţii care au apărut în presă în ultimele luni de zile…

Am ajuns la o concluzie înţeleaptă şi nu cred că este nevoie să fac nici eu, nici domnul Oprea alte discuţii şi comentarii. (…) Sper ca şi Alin Manole să înţeleagă semnalul pe care l-a primit şi să se integreze foarte serios în echipa pe care o vom forma după votul din data de 14 februarie”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

„Sigur că se pot spune foarte multe lucruri de un fel sau de celălalt… Cred că un om are momente în viaţă în care trebuie să aleagă şi în care trebuie să decidă ce are de făcut. Dincolo de aceste lucruri, eu afirm răspicat că nu are de ce să-mi fie ruşine de modul în care mi-am îndeplinit mandatul la conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Spun că am făcut foarte multe lucruri bune, am încercat să dezvolt proiectele existente, să aducem proiecte noi şi cred cu tărie că acest judeţ merită o şansă. O altă precizare pe care vreau să o fac: le mulţumesc colegilor cu care am lucrat, le mulţumesc colegilor care au fost mandataţi de către PSD să ocupe funcţiile de responsabilitate imensă care există la Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi, mai ales, le urez multă putere de muncă pentru că activitatea la Consiliul Judeţean Dâmboviţa începe dimineaţa la 8 şi se termină undeva în noapte.

Sunt foarte multe lucruri care ridică probleme de o complexitate extrem de mare şi, sigur, este dificil pentru cineva care vine din afara Consiliului să intre atât de repede în problematica aceasta extrem de complexă. O altă precizare, vreau să spun că în ziua de astăzi cred că fiecare dintre noi trebuie să fim caracterizaţi sau să credem în nişte principii. În ceea ce mă priveşte, o viaţă întreagă am crezut, cred şi încă o să cred în nişte principii şi mai cred în ceva, în două lucruri foarte desuete în ziua de astăzi şi din ce în ce mai greu de găsit: mai cred în onoare şi demnitate.

Vă mulţumesc pentru colaborarea pe care am avut-o la CJD şi, aşa cum spunea cineva, pentru orice există un nou început şi cu siguranţă pentru mine există viaţă şi după, şi cu siguranţă nu atât de stresantă, nu atât de bulversată şi nici atât de ocupată ca la Consiliul Judeţean Dâmboviţa”, a spus fostul preşedinte al CJD, Alexandru Oprea.