lun. dec. 23rd, 2024

poparestat“Având în vedere suspiciunile legate de persoana mea, am decis să îmi suspend activitatea în cadrul PMP până la clarificarea situaţiei apărute. Totodată, pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală, am decis să mă retrag şi de pe lista de candidaţi ai PMP la alegerile europarlamentare.

 
Aşa cum am procedat şi în alte situaţii similare, mă pun şi de această dată, fără niciun fel de rezerve, la dispoziţia Justiţiei şi am încredere că Justiţia va analiza obiectiv şi imparţial faptele de care sunt acuzat.
 
Fiind vorba despre fapte care s-au petrecut în urmă cu doi ani, consider că nu este necesară, în ceea ce mă priveşte, cererea de arestare preventiva”
sursa – comunicat de presă Florin Popescu