TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Fieni – Un şofer din Predeal, prins beat la volan!

difieni1Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii rutieri din cadrul poliţiei Oraşului Fieni au oprit, pentru control, pe DN 71, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, din Predeal.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.

Totodată, un tânăr este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie ori conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat ori neînregistrat, potrivit legii”, după ce a fost depistat de poliţişti, pe raza localităţii Vişina, în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizaţie provizorie de circulaţie era expirată.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.