sâm. dec. 21st, 2024

dinAsociația pentru cultură Alfa, Asociaţia Literata și Comitetul de tineri de la Parohia Fieni organizează în ziua de luni, 6 martie 2017, începând cu ora 17.00, la Centrul de cultură din Fieni, conferinţa cu titlul „Din acele vremuri trecute să înțelegem cele viitoare”.

Evenimentul beneficiază de prezenţa doamnei Dr. Galina Răduleanu, supravieţuitoare a temniţelor comuniste, care îşi va prezenta volumul de memorii lansat recent: “Repetiţie la moarte”. Când avea 27 de ani, Galina Răduleanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru “discuţii duşmănoase” cu tatăl său, preotul basarabean Boris Răduleanu, şi a trecut prin închisorile din Braşov, Uranus, Jilava, Arad şi Oradea, în anii ’60. După ce a ieşit din închisoare, Galina Răduleanu a continuat să fie marginalizată şi urmărită de Securitate, în timp ce-şi practica meseria de medic psihiatru.

Formaţia instrumental-vocală „Basarabii” coordonată de dl. Alexandru Udrea va interpreta câteva melodii specifice tematicii conferinţei.

            Cele de mai sus sunt doar reperele principale ale conferinţei, în cadrul acesteia urmând a se desfăşura şi alte momente.

            Intrarea la eveniment este liberă.