La Targoviste a inceput vineri seara Festivalul Medieval Dracula cu o parada care a umplut centrul orasului de osteni inarmati si de ieniceri.
Totul a fost coordonat de Vlad Tepes in persoana, care a tinut sa se asigure ca urmasii il omagiaza asa cum se cuvine. Trecatorii au admirat defilarea de pe margine si i-au aplaudat indelung pe luptatorii priceputi in manuirea sabiilor.
Oastea lui Vlad Tepes a fost condusa de o luptatoare care a atras toate privirile si care si-a condus camarazii prin tot centrul orasului, pe ritmuri de fanfara. Cu telefoanele in maini, spectatorii au privit minunandu-se cum trec ostasii, care au facut si o demonstratie de organizare.
Marian Simion, actor: “Eu sunt capitanul Lupu, unul din capitanii lui Vlad Tepes. In seara asta aparam cetatea de gheauri, de turci“.
Ostenii lui Vlad Draculea au fost urmati de soldatii turci, insotiti de artisti care au facut jonglerii cu foc.
Parada a deschis Festivalul Medieval Dracula de la Targoviste, care se va incheia luni seara. Pentru tot weekendul, organizatorii au promis spectacole si ateliere pentru toti curiosii.
Duminica, targovistenii vor avea ocazia sa vada si o reconstituire a celebrei batalii in care Vlad Tepes si-a imbracat soldatii in straie turcesti si a atacat tabara otomana, pentru a-l ucide pe sultanul Mehmet al II-lea.