”Viziuni monumentale asupra orașului meu” – tema de anul acesta a Festivalului concurs ART 4 You, ajuns la a IX-a ediție
Festivalului concurs ART 4 You a cărui gazdă este Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” se află în acest an la a IX-a ediție, inițiatorul și coordonatorul concursului fiind prof. Valeria Doina Bădica.
Concursul urmărește dezvoltarea spiritului de competiție, dragostea pentru artă, ca formă de educație ce dezvoltă imaginația, creativitatea, simțul artistic și bunul gust, cunoașterea și respectarea valorilor autentice, a patrimoniului dâmbovițean și promovarea acestora.
Scopul concursului Art 4 You, este salvarea, păstrarea și promovarea identității noastre naționale și culturale, a tradițiilor județului nostru prin muzică, fotografie, pictură și teatru.
Festivalul concurs, este structurat pe 5 secțiuni:
– muzică populară,
– muzică ușoară,
– fotografie,
– pictură și teatru,
Anul acesta sunt înscriși peste 60 de elevi participanți, fiecare secțiune având trei categorii de vârste:
– I categorie – clasele a III-a și a IV-a,
– a II- a categorie – clasele a V-a și a VI-a.
– a III- a categorie – clasele a VII-a și a VIII-a.
Pentru fiecare categorie se va acorda câte un premiu I în valoare de 60 lei, un premiu II în valoare de 40 lei și un premiu III în valoare de 30 lei. De asemenea se vor acorda mențiuni și două premii speciale.
Lucrările pemiate la Concursul Art4You, vor fi expuse în holul Muzeului de Istorie, iar premianții de la secțiunile muzică ușoară, muzică populară și teatru, vor susține un spectacol sâmbătă, 20 mai, cu ocazia ”Nopții muzeelor” începând cu orele 19, în holul muzeului.
Juriul
Secțiunea Muzică Ușoara – prof. Bondu Alexandru, prof. Mareș Irina, prof. Radu Maria
Secțiunea Muzică Populară – prof. Micuta Mihaela, prof.Iancu Maria, prof. Dumitru Andreea.
Secțiunile Pictură / Fotografie – prof. Cobianu Monica, Popa Barbara, Costache Briena.
Sectiunea Teatru – prof. Duta Simona, prof. Dumitru Andreea, prof. Ghiță Carmen, Actor Lupu Stefanis.
Comitetul de Organizare
– Director prof. Matei Bogdan,
– dir adj. prof. Bălan Laura,
– prof. Valeria Doina Badica,
– prof. Stoica Simona,
– prof.Tudose Rodica, Costache Briena, Harea Larisa, Dragoi Bogdan și prof. Manguta Tibi, cel care a realizat diplomele și afișul festivalului concurs.
Resursele materiale și financiare necesare bunei defășurarii a acestui concurs, provin din contribuțiile directe ale
-
Consiliului Judetean Dambovita prin Centrul Județean de Cultură
reprezentat de domnul Director Lăscaie Ionuț, Complexul Muzeal Curtea Domneasca Targoviste, reprezentat prin director Ovidiu Cîrstina;
-
Primariei Municipiului Târgoviște
-
Teatrului Municipal ”Tony Bulandra” Târgoviște
-
Inspectoratul Școlar Județean Dambovița, reprezentat prin Inspector General adjunct dna prof. dr. Gabriela Istrate, fost director a Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” și cea care a fost sensibila la ideea lansată de doamna prof. Bădica, cea a unui festival concurs al artelor pentru tinerii elevi dambovițeni. Domnia sa a facut posibilă realizarea acestui concurs care iată se află la a IX-a ediție.
Președintele acestui concurs este inspectorul școlar pentru Arte, prof. preot Stan Iulian Mihail.
prof. Valeria Doina Bădica