Dum. dec. 22nd, 2024

Un dosar complicat a ajuns pe masa anchetatorilor din Dambovita. O batrana de 85 de ani, din satul Salcioara, a murit luni noapte in incendiul care i-a mistuit locuinta. Rudele si vecinii sunt insa convinsi ca focul nu a izbucnit accidental si femeia a cazut victima unor hoti, care au vrut sa isi stearga urmele. Casa batranei era aproape scrum cand au ajuns pompierii, asa ca nu au mai salvat nimic. Inauntru au gasit-o pe femeie prabusita, fara suflare. Copiii batranei – doi baieti si o fata, care au venit in mare graba, anuntati de vecini, banuiesc ca mama lor a fost jefuita, si atacatorii au dat apoi foc. Nu inainte insa de a fugi cu un cazan de cupru si mai multe pasari din gospodaria femeii. Corpul batranei a fost dus la IML, iar anchetatorii asteapta rezultatul medico-legal. Acesta va fi hotarator pentru mersul anchetei si va lamuri exact cand a murit victima si in ce mod: prin incendire sau a fost omorata inainte. Politistii nu au deocamdata indicii care sa-i conduca spre suspecti.