Dum. dec. 22nd, 2024

fc-aninoasaFC Aninoasa a bifat o nouă remiză în campionat. Sâmbătă, după-amiază, pe teren propriu, echipa din vecinătatea Târgoviștei a terminat la egalitate, 0-0, duelul cu FC Podari, ce a contat pentru etapa a doua a Ligii a 3-a. Trupa lui Cristian Bălașa și-a dorit cu ardoare victoria în fața propriilor fani, dar lipsa golului a făcut-o să rămână doar cu un punct în buzunar.

Precum în deplasarea de la Alexandria, dâmbovițenii și-au creat mai multe ocazii de gol, dar niciodată nu au găsit ținta căutată. În debutul întâlnirii, șuturile lui Calofir și Cernea nu au prins cadrul porții adverse, iar la jumătatea reprizei, FC Podari a ripostat prin Avram, care a expediat mingea tot pe lângă.

După scurgerea primei jumătăți de oră, Aninoasa a apăsat și mai mult pedala de accelerație, dar Penescu nu s-a aflat nici el în zi de grație și a irosit în două rânduri modificarea tabelei. Aninoasa s-a aflat foarte aproape de deschiderea scorului și pe final de repriză. În prima fază, Dumangiu a fost la un pas de autogol, iar apoi, șutul lui Cernea din 16 metri a fost reținut de Mecea. La reluare, tot Aninoasa a avut o posesie mai bună a balonului, dar golul a lipisit, cu desăvârșire, și de această dată.

Într-un decurs de zece minute, I. Constantin și Calofir au irosit încă o dată desprinderea pe tabelă. Dacă primul jucător a ratat o dublă ocazie, Calofir nu a găsit nici el golul din șase metri, când a trimis cu capul în portar, la o fază extrem de periculoasă. După ocaziile dâmbovițenilor, oltenii s-au aflat și ei aproape de gol, când “torpila” lui Fieraru s-a scurs pe lângă buturile lui Bărboiu. Ultima parte a jocului s-a jucat mai mult pe contre, unde ambele formații au căutat în zadar golul.

Pentru Aninoasa, doar Cernea și Maican au mai trimis pe lângă, iar pentru Podari, Bălan și Ciocârlă i-au imitat pe dâmbovițeni, iar Bărboiu s-a remarcat din plin la singurul șut pe poartă al oltenior, trimis de nou-intratul Preda. După remiza cu Podari, Aninoasa se situează pe locul 6 în Seria C3, cu două puncte acumulate. Runda viitoare, echipa lui Bălașa speră să spargă gheața în acest sezon și să obțină pe terenul codașei ACSO Filiași toată zestrea de puncte.

FC Aninoasa FC Podari 0-0

Aninoasa: Bărboiu I. Constantin, Ștefan, Coman, Ș. Ion Calofir, Dinu, Penescu (81 Huțușoru) Călinescu (71 Maican), Neguț, Cernea. Antrenor: Cristian Bălașa.

Podari: Mecea Ciocârlă, Avram, Chircan, Ciocioană Stancu, Dumangiu (55 Sîrman) Raicea (71 Preda), Velică, Fieraru Bălan (88 Neacșu). Antrenor: Florin Șoavă.

Stadion “Aninoasa”. Spectatori: 350.

Au arbitrat: Cristian Vieru (Cisnădie) Ionuț Babadag (Alexandria), Dragoș Baluna (București). Observatori FRF: Florin Stănescu (Dragomirești Ilfov) și Petrișor Chirițescu (Brașov).

Cartonașe galbene: Penescu (29), Coman (80), Cernea (89)/ Velică (25), Ciocârlă (90).