lun. dec. 23rd, 2024

calofirFC Aninoasa  anunță încheierea colaborării cu Tiberiu Calofir. Începând de astăzi, atacantul nu mai face parte din lotul antrenat de Cristian Bălașa după ce clubul nostru și jucătorul au decis de comun acord încetarea raporturilor contractuale.

Calofir a fost unul dintre jucătorii  exponențiali ai Aninoasei în ultimul sezon. Acesta a evoluat în toate meciurile din campionat, a bifat 2228 de minute pe teren  și a fost principalul golgeter al echipei, marcând 12 goluri.

“Perioada petrecută la Aninoasa a fost una frumoasă pentru mine. Am avut parte în acest sezon de mai multe momente bune de care îmi voi aduce aminte cu mare plăcere. Îmi pare rău că nu am terminat mai sus în clasament. Aninoasa trebuia să termine în prima parte a clasamentului.

Doresc în continuare mult succes Aninoasei”, a spus Calofir la despărțirea de clubul nostru. FC Aninoasa îi mulțumește lui Calofir pentru efortul depus în ultimul sezon și îi dorește mult succes în carieră.

Ionuț Parghel