FC Aninoasa a terminat nedecis primul joc din returul campionatului, după ce a încheiat 1-1 duelul cu FCM Alexandria. Elevii lui Cristian Bălașa au avut la un moment dat victoria în mână, dar în ultimele 23 de minute ale întâlnirii au scăpat-o printre degete. Începutul bun de joc al lui Pahonțu et comp. a lăsat impresia că Aninoasa poate obține toată zestrea de puncte cu teleormănenii. După ce Brânceanu a expediat primul șut la poarta lui Bărboiu (3), dâmbovițenii au preluat frâiele partidei. Pentru început Grigorescu (15) și Ene (21) l-au atenționat pe Olteanu, iar apoi Calofir a deschis scorul (25), pe assist-ul lui Ene. La un interval scurt de timp după modificarea tabelei, teleormănenii s-au aflat foarte aproape de a restabili egalitatea, dar Bărboiu a blocat perfect șutul lui Brânceanu (27). În finalul primei reprize, Ene a mai irosit o ocazie pentru echipa dâmbovițeană (38), iar Brânceanu a tras pe lângă pentru Alexandria. Prima parte a actului secund a adus în prim-plan o suită de ratări monumentale ale jucătorilor de la Aninoasa. În minutul 50, Roșciugă nu a prins cadrul porții după ce a scăpat singur cu Olteanu, iar șapte minute mai târziu, Calofir nu a putut fructifica din careul mic pasa lui Ene. La intrarea în ultima jumătate de oră a întâlnirii, Ene a irosit și el o ocazie imensă pentru Aninoasa, după ce Olteanu a respins miraculos șutul său, trimis din interiorul careului. După festivalul de ratări oferit de Aninoasa, adversarul a prins curaj și a înclinat repede terenul. În urma unei faze care nu anunța mare lucru, M. Popescu a restabilit egalitatea (67), printr-un șut expediat în dreapta lui Bărboiu din afara careului. Aninoasa a avut șansa golului izbăvitor și în finalul partidei, dar Maican (77) și Enescu (81) au fost și ei ocoliți de noroc la buturile adverse. Pentru a face din nou pasul în prima parte a clasamentului din seria C3 Aninoasa este nevoită să obțină toate punctele în deplasarea de la Podari, din runda a doua a returului.
FC Aninoasa – FCM Alexandria 1-1 (1-0)
Marcatori: Calofir (25)/ M. Popescu (67).
Aninoasa: Bărboiu –Marina, Neaga, Pahonțu, Diță (68 Maican) – Călinescu, Cernea (71 Enescu), Grigorescu, Roșciugă (51 Ștefan) – Ene (65 Dinu), Calofir. Antrenor: Cristian Bălașa.
Alexandria: Olteanu – Sârbu, Floricel, Ciocoteală, O. Gheorghe – Brânceanu (54 David), Mitran, M. Popescu, F. Radu – Descuțu, Jenaru (46 Barbălată). Antrenor: Romulus Ciobanu.
Stadion “Comunal” (Aninoasa). Spectatori: 400.
Au arbitrat: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea) – Nicușor Marin (Suseni – AG), Ștefan Dumitrache (Ploiești). Observatori FRF: Silviu Crângașu (Ploiești) și Dumitru Crăciun (București).
Cartonașe galbene: Marina (28)/ Mitran (30), F. Radu (45), M. Popescu (90+3).