FC Aninoasa a încheiat printr-o înfrângere ultimul meci din acest campionat pe teren propriu. Gruparea din vecinătătatea Târgoviștei a cedat cu 2-3 în fața lui CS U Craiova II, după ce la pauză a condus cu 2-1. Elevii lui Cristi Bălașa au început foarte bine jocul, iar minutul 6 au deschis scorul prin Maican, din colțul careului mic. Aproape de jumătatea reprizei, autorul golului are șansa de a majora scorul, în două rânduri, dar de fiecare dată s-a opus portarul Costoaie. A doua formație a Craiovei și-a arătat pentru început “colții” prin Buzan (22) și Tătulea (28). Apoi, același Tătulea a restabilit egalitatea pe tabelă, după ce a scăpat din marcajul fundașilor de la Aninoasa (32). Euforia oltenilor după gol a durat puțin pentru că două minute mai târziu, Calofir a adus echipa lui Bălașa în avantaj, la capătul unei diagonale realizate de Călinescu. Pe final de repriză, “satelitul” Craiovei a rămas în inferioritate numerică, după ce Buzan a văzut cartonaș roșu, pentru o intrare cu talpa înainte la Pahonțu (38). Până la intrarea la cabine, Aninoasa a irosit alte două ocazii bune de gol prin Pahonțu și Marina, care au costat-o la final. Repriza a doua a fost una de coșmar pentru dâmbovițeni. Jucătorii Aninoasei au arătat numeroase lacune în joc, iar oltenii au revenit rapid la conducerea scorului, în urma “dublei” semnate de Gunie (57, 61). Mai mult de atât, cu 25 de minute înainte de final, Aninoasa a rămas și ea în zece oameni pe teren, după ce Pahonțu a fost eliminat pentru două cartonașe galbene. Dâmbovițenii au alergat neîncetat după egalare în ultima parte a întâlnirii, dar aceasta nu a mai venit, în schimb, s-a remarcat câte un șut în bară pentru fiecare echipă. La Aninoasa a trimis în tranversală Marina, iar la Craiova II, Enache a lovit una dintre barele laterale. Aninoasa va sta etapa viitoare, iar în ultima etapă va încheia campionatul printr-o deplasare în compania lui FCSB II.
FC Aninoasa – CS U Craiova II 2-3 (2-1)
Marcatori: Maican (6), Calofir (34)/ Tătulea (32), Gunie (57, 61).
Aninoasa: Priseceanu – Marina, Neaga, Pahonțu, Cernea (33 Ștefan) – Călinescu, Enescu (58 Rusu), Dinu (58 Ene), Grigorescu – Maican, Calofir. Antrenor: Cristian Bălașa.
Craiova II: Costoaie – Vlădoiu, C. Ion, Hodea, Borța – Enache – Frăsineanu (90 Trocan), Buzan, V. Constantin (72 Țoiu), Tătulea (85 Ionescu) – Gunie (89 Rodeanu). Antrenor: Corneliu Papură.
Stadion “Comunal” – Aninoasa. Spectatori: 200.
Au arbitrat: Dorin Burloiu (Galați) – Răzvan Negoiță și Robert Mocanu (ambii din Brăila). Observatori FRF: Aurelian Simion (Pitești) și Angelo Mateescu (Ploiești).
Cartonașe galbene: Pahonțu (35, 65), Dinu (50), Maican (74)/ Gunie (23), Enache (33), Costoaie (88).
Cartonașe roșii: Pahonțu (65)/ Buzan (38).
Ionuț Parghel