Dum. dec. 22nd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_pietoniALEGE VIAŢA! Atenţie la traversarea drumului!

În perioada 23-29 martie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., poliţiştii dâmboviţeni desfăşoară o acţiune preventivă pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie de către pietoni, precum şi al neacordării priorităţii de trecere de către conducătorii auto acestor categorii de participanţi la trafic.

Astfel, poliţiştii rutieri au aplicat 451 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 85 000 de lei.

Poliţiştii au sancţionat 38 de conducători de autovehicule care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor şi 413 pietoni care au traversat neregulamentar drumul public.

Faţă de conducătorii auto care nu au respectat normele rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public s-a luat măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 zile.