sâm. dec. 21st, 2024

„Fără păcănele lângă școli” a pornit în caravană, pentru ca vocile voastre să ajungă până în Parlament!

Nu cred că mai trebuie spus, opinia publică s-a pronunțat deja în nenumărate rânduri: România nu-și dorește să fie o țară și mai expusă jocurilor de noroc și dezastrelor pe care acestea le provoacă.

Am citit cu toții sute, mii poate de povești despre demonii acestei dependențe.

În acest sens, USR a elabort nu mai puțin de 6 proiecte legislative împotriva reclamelor și promovării păcănelelor și ale jocurilor de noroc. Trei dintre acestea sunt „Fără păcănele lângă școli”, „Fără reclame stradale la păcănele” și „Fără păcănele în parterul blocurilor sau la sate”.

Sunt unul dintre inițiatorii acestor proiecte și sunt astfel cât se poate de hotărât să le văd transformate în legi. Bunul simț ne-ar putea face să credem că drumul acesta va fi facil.

Cum PSDNL au mințit însă la televizor că-și doresc la rândul lor o astfel de Românie, doar pentru a se „suci” înainte de vot, ademeniți probabil de banii lobbiștilor din acest domeniu, am hotărât, alături de 10 colegi de-ai mei, inițiatori ai proiectelor, Diana Stoica, Mihai Botez, Sebastian Cernic, Filip Havarneanu , Adrian Wiener, Tudor Pop, Beniamin Todosiu, Victor Ilie , Eugen Terente, Andrei Iulian Drancă și Lazăr Ion Marian, parlamentari USR, să pornim la drum, într-o caravană, pentru a face această serie de proiecte cunoscute, pentru a discuta cu voi și mai ales pentru a vă ajuta vocile și raționamentul să ajungă până în Parlament!

Am strâns deja peste 45.000 de semnături dar nu ne oprim aici. Timp de o lună, caravana va cutreiera județele Bacău, Vaslui, Iași, Botoșani, Brașov, Alba, Arad, Tulcea, Dâmbovița, Vâlcea sau București, pentru a-ți oferi șansa de a-ți spune povestea, pentru a-ți asculta punctul de vedere și pentru a te ajuta să le transmiți guvernaților mesajul tău cu privire la o Românie liberă de păcănele și de publicitatea tot mai agresivă la jocurile de noroc, ce face, an de an, tot mai multe victime.

Printre noi toți. Sunt aici. Suntem aici.