TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Fănuţ Costea, poziţie surprinzătoare faţă de demisia lui Liviu Dragnea!

fanut-costea„Eu cred că PSD este un partid foarte puternic şi are nişte oameni extraordinari în toate poziţiile şi cred că mai important decât un om, la nivel de partid, este imaginea partidului.

În momentul în care îţi prezinţi demisia este un gest unilateral, iar dacă ţi-ai prezentat-o trebuie respectată.

Eu nu cred că în momentul de faţă faptul că Liviu Dragnea îşi pune demisia trebuie să ne afecteze. Într-adevăr, Liviu Dragnea a fost alături de Dâmboviţa.

Anul trecut, judeţul a primit 500 miliarde lei prin Ministerul Dezvoltării.

A fost alături de Dâmboviţa şi de organizaţia noastră, a fost o relaţie foarte bună, dar de aici până la a începe să facem declaraţii…

Ca partid, la nivel naţional, cred că avem nevoie nu de oameni noi, avem nevoie să ne respectăm ceea ce votăm.

În Consiliul Naţional am stabilit nişte reguli. Chiar dacă nu este definitivă şi irevocabilă, o condamnare este o condamnare.

Am votat ca aceia care intră în astfel de situaţii să se autosuspende, să-şi prezinte demisia”, a declarat Fănuţ Costea, preşedintele interimar al PSD Găeşti.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.