Expoziția omagială – Eroul Necunoscut
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” a inițiat, încă din anul 2012, expoziția omagială itinerantă „Eroul Necunoscut – Simbol al eroismului național”. După multiple peregrinări prin mai multe localități din țară, expoziția a sosit și în vechea Cetate de scaun a Țării Românești, la Târgoviște, fiind găzduită de Cercul Militar Târgoviște. Filiala „Mihai Viteazul” Dâmbovița a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, în parteneriat cu Garnizoana Târgoviște, Cercul Militar Târgoviște și Filiala Dâmbovița a Asociației Naționale a Veteranilor de Război a fost gazda unui excepțional moment omagial, vernisajul având loc în data de 24 aprilie 2018, orele 13.
Moderatorul acestui eveniment a fost Președintele Filialei Dâmbovița, Col.(r) Gheorghe Șerban, iar detaliile legate de expoziție au fost prezentate de realizatorul acesteia, prof. Valeria Bălescu, muzeograf al Muzeului Militar Național. Vernisajul a avut loc în prezența reprezentanților autorităților publice județene sau locale:
Gavriel Păunescu – reprezentant al Instituției Prefectului Dâmbovița
PC Ionuț Ghibanu – Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște
PC Marian Puiescu – Consilier eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște
Luciana Cristea – Vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița
Ivan Vasile Ivanoff – Secretar al Consiliului Județean Dâmbovița
Sorin Ion – Inspector general al Inspectoratului Școlar Dâmbovița
Gabriela Istrate – Inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Dâmbovița
Marius Stroe – Locțiitorul Comandantului Garnizoanei Târgoviște,
comandanți, personal militar și civil din unități militare ale Ministerului Apărării Naționale, ale M.A.I. și S.R.I.. Evenimentul a beneficiat și de participarea unor cetățeni ai municipiului și elevi ai unor unități școlare din județ. De altfel, în intervenția domniei sale, doamna Gabriela Istrate, Inspector general adjunct al I.S.J. a informat pe cei prezenți că, în următoaree zile, peste 2000 de elevi vor vizita această frumoasă expoziție. Și pe această cale, vă informăm că expoziția este deschisă, cu acces gratuit, pentru publicul larg în perioada 24 aprilie – 11 mai 2018, de luni până vineri, în intervalul orar 10 – 14.
Vă așteptăm la Cercul Militar Târgoviște (fostă Casa Armatei), strada Justiției nr. 5!
Președinte Filială
Col.(r) Gheorghe Șerban