Scandal in Dambovita. Un preot, acuzat ca a furat clopotul bisericii vara trecuta, va primi o parohie intr-un alt sat.
Problema este ca enoriasii nu-l vor si cer sa fie trimis un parinte cinstit, care a respectat poruncile Domnului.
Oamenii ameninta ca nu vor intra in biserica, iar preotul va sluji doar pentru el.
La Dumbrava va fi ridicata o noua biserica, unde va sluji preotul acuzat de furt. Pana cand va fi gata lacasul, parintele va merge la biserica veche din sat, unde va tine slujbele impreuna cu actualul preot. Credinciosii sunt revoltati de decizia mai marilor bisericii.
“Preotul nostru nu ne-a cerut bani, slujbe bune face. Am inteles ca ar fi furat un clopot si l-a izgonit lumea, nu-l vrem la noi”, spune o enoriasa.
Cel care va primi noua parohie este preotul din Raciu acuzat ca a vandut clopotul bisericii peste hotare. Clopotul vechi cantarea 130 de kilograme si avea peste 100 de ani. Satenii spun ca era foarte important pentru comunitate: ca dovada, in Al Doilea Razboi Mondial, de teama sa nu-l ia nemtii sau rusii, oamenii l-au ingropat in pamant. Si abia in anii ’60 l-au scos la lumina.
Preotul ar fi fost repartizat la Dumbrava ca masura disciplinara. Reprezentantii Arhiepiscopiei Targovistei au declarat la momentul acuzatiilor ca au cercetat cazul si din punctul lor de vedere clopotul nu avea nicio valoare istorica. Pentru ca ar fi fost crapat, preotul l-ar fi dat la topit si, din materialul rezultat, ar fi turnat un alt clopot mai mic.