mar. dec. 10th, 2024

Scandal, in aceasta dimineata, la scoala generala din Butoiu! Mai multi parinti au venit revoltati acolo sa ceara explicatii conducerii de ce le sunt tinuti copiii-n frig. Oamenii spun ca desi le-au dat micutilor si cate trei pulovere pe ei, din cauza temperaturilor scazute au racit. Primarul le-a spus ca exagereaza si ca e convins ca au fost intaratati de adversarii lui politici sa faca tam-tam… “Dimineata a venit copilul de frig acasa, a vomat. E foarte frig in clasa, il doare capul. Tusea? Foarte rau!”, a declarat pentru mariusbuga.ro Raluca Tanase, una dintre mamicile elevilor raciti. “I-am dat trei pulovarase, geaca de trening, geaca mai groasa, fes, gluga-n cap si a venit acasa ca tot ii este frig, el fiind bolav, a plecat cu medicamentele in buzunar. Ce vi s-a plans? Ca ii e frig si nu poate sa mai stea in clasa ca i-au inghetat mainile si nu poate sa mai scrie”, spune si Luminita Craciun. Auzind de revolta de la scoala, primarul a venit sa vada ce se intampla si sa le explice parintilor de ce nu e caldura. “Inca nu am inceput in nicio scoala din comuna Hulubesti, inca nu s-au facut focurile in centrale. Nu neaparat in aceasta scoala. Administratia scolii asa a hotarat, primaria nu este de vina. Oamenii spun ca le-au racit copiii… Nu este adevarat, deci nu este adevarat, este exagerat”, a precizat Adrian Chirita, primarul comunei Hulubesti. Ca nu este exagerat ce reclama parintii o spun si dascalii ce au dardait de frig alaturi de elevi. “Mi-e foarte frig. Astazi n-am mai putut sa stau de frig, am inghetat in scoala. Nu stiu daca sunt mai mult de 4 grade”, declara invatatorul Robert Nemisanu. Primarul promite ca in cateva zile toate scolile din comuna vor fi incalzite.