PLUS Dâmboviţa a decis! Marinela Manea va fi noul subprefect al judeţului.
Marinela Manea este expert contabil și conferențiar universitar în cadrul Universității Valahia din Târgoviște.
Predă cursuri în domeniul contabilității instituțiilor publice, a instituțiilor de credit și în domeniul auditului și a publicat șapte cărți de specialitate în aceste domenii, fiind coautor al altor patru cărți situate la granița dintre economie și științe juridice și a 50 de articole publicate în mai multe reviste de specialitate.
Marinela Manea a devenit membră a Organizaţiei Judeţene PLUS Dâmbovița în ianuarie 2019, fiind trezorier al acestei filialei.
“Ca formare, sunt economist, licențiată a Universității Valahia din Târgoviște, promoția 1998, doctor în domeniul contabilitate la Academia de Studii Economice București din 2006, cercetător post–doctoral în perioada 2010 – 2013 la Universitatea “Alexandru – Ioan Cuza” din Iași. Profesional, sunt cadru didactic universitar la Universitatea Valahia din Târgoviște din martie 1999 și expert contabil autorizat, membru CECCAR din 2007. În cariera profesională, dar și ca practician economist, am respectat mereu îndemnul marelui nostru istoric Nicolae Iorga: “Înțelepciunea vieții e simplă: Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine decât înainte.” În politică am debutat la finele lui 2018, rezonând cu principiile PLUS. În 1989, românii au răsturnat o dictatură pentru că le lipsea libertatea, dar nu și-au imaginat că libertatea implică responsabilitate.
Cei mai mulți dintre noi au considerat acceptabilă o democrație improvizată din mers, iar clasa politică nu și-a propus nici ea să își educe electoratul. Astfel, de-a lungul celor 30 de ani, în politica românească, s-a preferat manipularea emoției, utilizarea fricii și a urii drept vehicul de obținere a votului. E de datoria noastră să punem bazele unei Românii reprezentată de indivizi independenți, inter-relaționați prin valori comune pro–occidentale, care nu se tem de necunoscutele viitorului, ci le acceptă ca provocări și care nu mai tolerează influențarea comportamentului social prin frică și pedepse. Lucrul acesta se poate realiza printr-o reformă educațională profundă care să acopere toate structurile societății românești și care să le redea conaționalilor noștri DEMNITATEA. Doar așa vom reuși să contrazicem afirmația <In politics, form is the content>”, spune Marinela Manea.