25 aprilie 2024
EXCLUSIV! Capcane de gheaţă pe drumurile naţionale! Şoferii îşi fac maşinile praf, drumarii… TAC!

EXCLUSIV! Capcane de gheaţă pe drumurile naţionale! Şoferii îşi fac maşinile praf, drumarii… TAC!

S-au deschis drumurile blocate de nameti, dar pericolul n-a trecut!

Gheata si zapada ramase pe multe dintre drumurile nationale din tara le dau mari batai de cap soferilor. Nu putine sunt accidentele din ultimele ore in care automobilistii au intrat unii in altii dupa ce au dat la un moment dat in calea lor peste capcanele de gheata. Furiosi oamenii cer sa fie despagubiti. Dar cine sa-i asculte?! Oficial, politistii ar trebui sa sanctioneze drumarii cu pana la sapte mii de lei amenda pentru ca n-au curatat drumurile asa cum trebuie. Dar cum legea e doar pe hartie, in realitate doar automobilistii se aleg cu paguba…

Drumul National 71, ce leaga Targoviste de Capitala, ascunde adevarate capcane pentru soferi. Sunt mari portiuni de drum unde soseaua este acoperita cu gheata si zapada. Mai multe masini au fost serios avariate dupa ce unul dintre soferi n-a reusit sa mai controleze volanul si a derapat.

“M-a furat pe gheata, e gheata pe dedesubt, m-am invartit pe loc, am intrat pe contrasens si am lovit acest autovehicul. Am vrut sa redresez, dar m-am invartit pana am intrat pe contrasens”, a declarat pentru MariusBUGA.ro Nicolae Varlan, sofer.

Tanarul mergea impreuna cu mama sa la aeroport, in Capitala, sa-si ia o ruda. Calatoria lor s-a oprit brusc la iesire din Targoviste dupa ce masina lor a facut zob un autoturism ce venea regulamentar din sens opus.

“S-a invartit in loc, veneau din jos masini si a intrat in ele. Praf sunt facute amandoua”, ne-a povestit Constanta Varlan, mama soferului.

Soferul pagubit nu are asigurare casco si spera sa-si repare masina cu asigurarea celui ce l-a izbit.

“Veneam pe drum si a derapat si a venit direct in noi. Drumarii si-au facut treaba aici? Nu. Este foarte rau. Acoperit de gheata? Da, l-a furat zapada si a intrat in noi”, ne-a spus Daniel Marin, soferul pagubit.

Pe Drumul National 72, Targoviste-Ploiesti, situatia este poate si mai grava. La iesire din Darmanesti, in Prahova, soferii merg pe contrasens din cauza ca pe sensul lor risca sa ajunga in sant din cauza stratului gros de gheata si zapada ce nu a fost inlaturat de drumari. Desi legea ii obliga sa intervina sa lase soseaua curata si in siguranta, drumarii n-au mai actionat cu seriozitate pe cele doua artere, iar automobilistii spera doar ca norocul sa-i salveze sa nu se intample ceva si mai rau.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial