mar. oct. 22nd, 2024

ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI ORGANIZEAZĂ EXAMEN DE CAPACITATE PREOȚEASCĂ – SESIUNEA IULIE 2024

Arhiepiscopia Târgoviștei organizează, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în ziua de 8 iulie  2024, examen de capacitate preoțească pentru fiii duhovnicești ai Eparhiei noastre, care îndeplinesc toate condițiile canonice în eventualitatea hirotoniei.

Înscrierea candidaților va avea loc până la data de 5 iulie 2024,  ora 13.00, la Secretariatul Centrului eparhial. De asemenea tot, în ziua de 5 iulie 2024 va avea loc, la Centrul eparhial, testarea psihologică, începând cu ora 15.00. Proba scrisă a examenului de capacitate preoțească va avea loc în ziua de 8 iulie 2024, la ora 8.00, iar cea orală, în aceeași zi, de la ora 10.00, ambele la sediul Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Toate informațiile despre actele necesare pentru înscriere și tematica pentru examen, se găsesc la avizierul Centrului eparhial, precum și pe site-ul Arhiepiscopiei Târgoviștei, la adresa www.arhiepiscopiatargovistei.ro, secțiunea Info Utile.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI