Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi ocuparea fortei de muncă – în sprijinul absolvenţilor
Preocuparea pentru informarea viitorilor absolvenţi privind legislaţia în domeniul ocupării forţei de muncă este o prioritate pentru Agenţia Judeţenă pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa. Afirmaţia se bazează pe exemple concrete şi ne referim la întâlnirile cu elevii din clasele terminale din licee şi şcoli de ucenici, care au ca scop prezentarea instituţiei, preverile legale referitoare la înscrierea în baza de date a viitorilor absolvenţi, serviciile oferite, facilităţi oferite de legislaţia în vigoare atât pentru absolvenţi cât şi pentru potenţialii angajatori.
Cu ocazia acestor întâlniri, elevii au şi posibilitatea de a se informa asupra pieţei muncii din judeţ, de a discuta cu consilierii din domeniul orientării în carieră aspecte legate de întocmirea unui CV şi prezentarea la interviul de angajare.
Absolvent al unei institutii de invatamant, în accepţiunea Legii 76/ 2002 actualizată, este persoana, cu varsta de minim 16 ani, care intr-o perioada de maxim 60 de zile de la absolvire nu a reusit sa se incadreze in munca si a obtinut o diploma sau certificat de studii, eliberat in conditiile legii, de una din instititiile de invatamant gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat in conditiile legii.
De o importanta deosebita in stabilirea termenului maxim de 60 de zile, il are înţelegerea a ceea ce înseamnă în conextul legal, data absolvirii.
Aşadar, data absovirii, este data mentionata in adeverinţa de studii eliberată de catre institutia de invatamant. Indemnizatia de somaj se acorda la cerere de la data expirarii perioadei de 60 de zile pentru absolventii institutiilor de invatamant gimnazial, profesional, liceal, posliceal, sau superior, de stat sau particular.
Pentru absolventii scolilor speciale in varsta de minim 16 ani, indemnizatia de somaj se acorda la cerere de la data absolvirii. Indemnizatia de somaj pentru absolventi , se acorda pe o perioada de 6 luni si este o suma fixa, neimpozabila, lunara, al carei cuantum reprezinta 50% din indicatorul social de referinţă, in vigoare la data stabilirii acesteia.
Indemnizatia de somaj se acorda o singura data pentru fiecare forma de invatamant absolvita.
Legea 76/2002 actualizată prevede si un pachet de masuri pentru stimularea ocuparii fortei de munca care se adreseaza atat persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca cat si angajatorilor si sunt realizate prin servicii specializate furnizate de agentiile pentru ocuparea fortei de munca.
In vederea cresterii sanselor de ocupare pe piata muncii, absolventii pot beneficia de :
– informare si consiliere profesionala; – medierea muncii; – formare profesionala; – consultanta si asistenta pentru inceperea unei activitati independente sau pentru initierea unei afaceri;
In cadrul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Dambovita, informarea si consilierea profesionala se face de catre personalul specializat – consilieri de orientare a carierei- din cadrul agentiei si consta in instruirea absolventilor in metode si tehnici de cautarea a unui loc de munca, stabilirea traseului profesional, evaluarea si autoevaluarea precum si informare privind piata muncii. Absolventii inscrisi in baza de date a agentiei ca persoane aflate in cautarea unui loc de munca, pot de asemenea participa gratuit la programe de formare profesionala care sa le asigure cresterea si diversificarea competentelor profesionale in scopul asigurarii mobilitatii si integrarii pe piata muncii.
Programele de formare profesionala asigura, conform legii, initierea, calificarea, recalificarea, perfectionarea si specializarea persoanelor in cautarea unui loc de munca. Formarea profesionala a persoanelor in cautarea unui loc de munca se face tinandu-se seama de cerintele de moment si de perspective ale pietei muncii si in concordanta cu optiunile individuale ale persoanelor respective.
Prin activitatea de mediere , absolventii sunt pusi in contact direct cu angajatorii in vederea stabilirii de raporturi de munca sau de serviciu. In acest sens se acorda gratuit informatii privind locurile de munca vacante si conditiile de ocupare prin publicarea acestora, afisarea precum si organizarea de burse ale locurilor de munca. AJOFM Dâmboviţa a organizat şi în acest an Burse ale locurilor de muncă pentru viitorii absolvenţi în colaborare cu Colegiul Economic “Ion Ghica” şi pentru studenţi şi absolvenţi de studii superioare în parteneriat cu Universitatea Valahia.
Director Executiv, Cătalin NICULAE