mie. dec. 25th, 2024

tablComunicat de presă

Ești tânăr și ai între 15 și 20 de ani? Te invităm la atelierul pentru adolescenți, intitulat: Tabloul Uniunii Europene. Evenimentul debutează vineri, 19 mai 2017,  în Sala de conferințe a Muzeului Tiparului și Cărții Vechi Românești, la ora 10.00, cu dezbateri interactive și va continua în spațiul în aer liber al Curții Domnești cu atelierul propriu zis, unde tinerii participanți vor transpune, prin pictură, viziunea lor despre Uniunea Europeană. Partipanții vor fi elevi de la Liceul de Arte” Bălașa Doamna”, Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur”, Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești și voluntari ai Asociației Be You.

Uniunea Europeană este caracterizată de uniunea unor națiuni formate din oameni ce au personalități și stiluri de viață diferite, dar sunt uniți de scopuri comune și de un ideal menit să aducă bunăstare tuturor. Necesitatea unei Europe unite a fost înțeleasă încă din Antichitate, întrucât ideea de Europă unită este cu mult anterioară contemporaneității, și a devenit realitate odată cu Declarația Schuman din anul 1950. Unitatea Europei este indispensabilă păcii, securității și bunăstării sociale. Această unitate funcționează în baza democrației, valorilor, principiilor europene și a drepturilor egale pe care le are fiecare cetățean. De asemenea, încurajarea participării tinerilor la viața democratică europeană contribuie la consolidarea unității națiunilor. În contextul schimbărilor rapide și provocărilor actuale ale societății în care trăim, ne întrebăm cum văd tinerii Uniunea Europeană și cum se raportează la ideea de unitate.

Moderatorul discuțiilor și coordonatorul tinerilor va fi Ilona Balint, din partea Asociației Be You, aleasă de către Biroul de Informare al Parlamentului European în România ca promotor pentru democrație europenă în anul 2017.

Detalii despre proiect pe www.beyou.ml.

Eveniment desfăşurat în cadrul proiectului “Promotori pentru democraţie europeană”, iniţiat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Ilona Balint

Promotor pentru democrație europeană

dr. Irina Cîrstina

Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște