mie. dec. 25th, 2024

24ian2016COMUNICAT DE PRESĂ

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Muzeul Poliţiei Române

Pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi reprezentanţii Muzeului Poliţiei Române au organizat o întâlnire cu şcolarii.

Cu acest prilej, elevilor le-a fost prezentată semnificaţia zilei de 24 ianuarie precum şi evoluţia instituţiei poliţiei, de la prima atestare documentară şi până în prezent.

De asemenea, şcolarii au participat la vernisarea expoziţiei foto-documentare dedicată Unirii Principatelor Române.

COMUNICAT DE PRESĂ

Şcoala Siguranţei

Poliția Română este partener în programul educațional național Școala Siguranței Tedi, prin intermediul căruia elevii de clasa I își însușesc informaţii utile pentru siguranţa personală.

Programul este inițiat şi organizat de Tymbark Maspex România și Tedi, în parteneriat cu Poliţia Română și Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice.

Acesta se concentrează pe identificarea potențialelor riscuri, prezentându-le elevilor și părinților acestora pericolele care îi pot afecta pe cei mici, acasă, la școală sau în vacanţă, precum şi modalităţile de prevenire.

Copiii sunt implicaţi în activităţi informativ-educative coordonate de învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române, iar Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi.

La finalul programului, copiii vor fi capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.

Activităţile educative desfăşurate în cadrul programului Școala Siguranței Tedi vizează siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa în şcoală, acasă şi în vacanță .

Activităţile se desfăşoară pe baza materialelor educaţionale şi a scenariilor didactice din cadrul programului Școala Siguranței Tedi. Toate informațiile şi noutăţile legate de acest program pot fi accesate online, pe www.scoalatedi.ro.

Poliţiştii din Dâmboviţa au desfăşurat primele activităţi pe anul 2016 în cadrul acestui program.

Astfel, poliţiştii de prevenire a criminalităţii au fost printre elevii de la Şcoala „Al. Brătescu- Voineşti” din Târgovişte şi le-au transmis o serie de sfaturi şi recomandări utile pentru a se feri de criminalitate.