mar. dec. 24th, 2024

Educaţia pentru voluntariat este un proces ce nu necesită mult timp, ci o dorinţă de a schimba ceva în bine prin atitudinea personală. Elevii de la Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte şi-au propus să facă acel pas spre viitor şi au participat la Concursul Naţional “Europa mai aproape de CNE!”coordonat de Dna. Norica Nicolai, Europarlamentar, Dl. Andrei-Cătălin Ghergu, Dl. Andrei-Bogdan Petre-Senior al Consiliului Naţional al Elevilor România, Dra. Diana Ioana Morea – Senior al Consiliului Naţional al Elevilor România.

Echipa de proiect, CŞE – for Europe formată din : Ciocodeică David-Florin, preşedinte al Consiliului Şcolar al Elevilor şi elev în clasa a XI-a A, Ilie Octavian, membru în Consiliul Şcolar al Elevilor şi elev în clasa a X-a C şi Iordache Tiberius, membru în Consiliul Şcolar al Elevilor şi elev în clasa a X-a C, a dat startul Campaniei de informare „Voluntariatul, un pas spre viitor!”.

Scopul acestei campanii este implicarea cât mai multor elevi din liceu în activităţi de promovare a valorilor europene, în principal a voluntariatului.

Campania noastră îşi propune să deruleze următoarele activităţi: Flashmob-Freeze cu tema “Voluntariatul, un pas spre viitor!” , distribuire de pliante şi materiale informative despre “Ce înseamnă să faci voluntariat ?“, realizarea unei dezbateri la nivelul liceului cu tema ”Voluntariatul este cheia succesului ?” şi aplicarea unor chestionare după desfăşurarea acestor acţiuni pentru acordarea de feed-back.

Dacă eşti cu adevărat voluntar dă-ne un like pe pagina de facebook: “Voluntariatul, un pas spre viitor”şi pe blog-ul ”Voluntariatulesteunpasspreviitor.blogspot.ro„!!!

Echipa de proiect: Iordache Tiberius, Ilie Octavian şi Ciocodeică David-Florin

echipa de proiect”CŞE-for Europe”a lansat Campania de informare având ca temă voluntariatul.

Deschiderea oficială a campaniei a avut loc în Laboratorul de informatică din cadrul Liceului Tehnologic”Nicolae Ciorănescu”,Târgovişte.

La această întâlnire au participat reprezentanţii elevilor din Consiliul Şcolar al Elevilor, activitatea atrăgând şi votul profesorilor: Doamna director prof.Georgescu Gabriela, Domnul director adjunct prof. Stancu Valentin şi prof. Dogaru Alina, coordonator Proiecte europene.

Elevii au fost interesanţi de ideea de a participa în mod voluntar la activităţile propuse prin proiect . Au promis că se vor implica în mod activ, chiar au venit cu idei noi pentru diferite acţiuni care vor fi cuprinse în programul ce se va desfăşura în următoarele două săptămâni.

Echipa CŞE-for Europe a căutat să încheie parteneriate cu persoane fizice sau instituţii dispuse să întindă o mână de ajutor pentru buna desfăşurare a campaniei de informare”Voluntariatul, un pas spre viitor!”. Noi, echipa, am plecat cu speranţa că oamenii vor fi deschişi, vor aprecia ideea noastră şi ne vor susţine în promovarea acestei valori noi, voluntariatul, care începe să câştige un loc important în conştinţa tinerilor.

Ne-a ajutat cu dragă inimă un fost coleg care şi-a dedicat timpul petrecut în liceu promovării actelor de voluntariat, acum 6 ani. A donat o sumă de bani şi ne-a promis tot sprijinul de care avem nevoie .

Am mers şi la un post de radio unde am găsit persoane dornice să ne ajute la dezvoltarea campaniei şi promovarea ei .

Nu toţi au fost atât de deschişi: firme importante din localitate nu au vrut nici măcar să ne asculte .

Dar noi mergem mai departe, vom continua campania pentru că ne dorim o schimbare în atitudinea colegilor noştri liceeni, viitori cetăţeni cu drepturi depline, dar şi cu responsabilităţi.