JANDARMII DÂMBOVIŢENI ALĂTURI DE ELEVI ÎN NOUL AN ŞCOLAR
Odată cu începerea noului an şcolar (16 septembrie a.c.), jandarmii dâmboviţeni vor fi alături de elevi pentru le vorbi despre modul în care trebuie să se comporte în recreaţie, dar şi în timpul liber pentru a fi în siguranţă şi pentru a preveni implicarea acestora în comiterea unor fapte antisociale.
O parte din instituţiile de învăţământ din Municipiul Târgovişte şi localităţile Moreni, Găeşti, Pucioasa, Titu, Răcari, Tărtăşeşti şi Voineşti au fost incluse în itinerarul de patrulare al jandarmilor, astfel încât activităţile organizate în decursul anului şcolar 2013-2014 să se desfăşoare într-un climat propice de ordine şi siguranţă.
Tot în această perioadă vor debuta şi acţiunile preventiv-educative cu titlul „Stop violenţei în şcoli! Indiferenţa doare!”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi alte instituţii implicate.
Jandarmii vor acţiona independent în zona instituţiilor de învăţământ pentru a asigura o intervenţie rapidă la evenimentele sesizate în incinta sau în apropierea unităţilor şcolare şi vor avea o prezenţă activă în aceste zone pentru descurajarea oricăror încercări de încălcare a normelor de convieţuire socială.
Activităţile fac parte din cadrul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor” care se desfăşoară la nivel naţional şi are drept scop apropierea faţă de cetăţeni, informarea acestora cu privire la rolul şi misiunile pe care jandarmii le execută, iniţierea unui dialog cu societatea civilă şi desfăşurarea unor activităţi preventiv-educative.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA