joi. dec. 26th, 2024

Coaction este strigătul nostru de luptă şi proiectul sub egida căruia, drumul şcolii şi al comunităţii noastre s-a deschis către Europa. Uniţi de dorinţa de cunoaştere specifică vârstei, sub îndrumarea atentă a unui grup de profesori inimoşi, veseli şi creativi, am pornit în marea aventură a vacanţei de vară, în ceea ce ştiam cu siguranţă că avea să devină una dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei noastre.

Proiectul Comenius Regio, COACTION, ne-a oferit ocazia de a pleca într-o aventură unică, în căutarea moştenirii noastre culturale, însă, aventura mult aşteptată, avea să ne ofere mult mai mult decât speram. Locuri pline de mister şi spiritualitate, oameni noi care ne-au primit cu căldură în mijlocul micilor lor comunităţi, arătându-ne că ospitalitatea este, într-adevăr, o trăsătură definitorie a neamului nostru, destinaţii pline de istorie, lecţii inedite de geografie, istorie, artă şi cultură şi, pe lângă acestea, cea mai importantă lecţie, aceea prin care am înţeles că suntem cetăţeni europeni şi că, în ciuda graniţelor ţării noastre dragi, pe care o numim cu nostalgie acasă, întreaga Europă este casa noastră.

Căutarea identităţii naţionale şi culturale nu este o sarcină uşoară şi, cu siguranţă, nu este una ce poate fi atinsă din comoditatea propriilor case sau limitându-ne la împrejurimile satului nostru. Adevăratul sens al unităţii culturale şi spirituale îl putem percepe doar străduindu-ne să vedem şi să înţelegem cât mai mult din tot ceea ce înseamnă România. Înţelegând România, vom putea înţelege rolul ei în Europa şi rolul nostru în marea familie europeană.

Aşa se face că, în data de 8 iulie, am pornit la drum, însetaţi de cunoaştere şi emoţionaţi către destinaţia mult aşteptată: Băile Herculane.

Înainte de a ajunge la Băile Herculane, am făcut cunoştinţă cu opera unuia dintre cei mai mari artişti români, poate cel mai puternic şi influent ambasador al României din toate timpurile: Constantin Brâncuşi. Aşa cum spiritualitatea şi cultura românp se întrepătrund asemenea firelor colorate în modelele complicate ale iei tradiţionale şi itinerariul călătoriei noastre a îmbinat vizitele de interes cultural cu cele în locuri de o spiritualitate şi emoţie aparte.

Am vizitat, plini de emoţie, mănăstirile Tismana şi Hurezi (cel mai mare complex monahal, ctitorită de însuşi Constantin Brâncoveanu, în 1693).

Întregul program al taberei a presupus acţiuni destinate cunoaşterii şi descoperirii de locuri şi experienţe noi, nelipsind jocurile şi timpul petrecut la piscină, dar nici expediţiile în unele dintre cele mai reprezentative locuri din acea zonă a ţării: Paralela 45, oraşul Herculane, cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase cascade din lume, statuia lui Decebal din golful Mraconia, cazanele Dunării si hidrocentrala Porţile de Fier.

Peste tot am purtat cu mândrie logo-ul şi spiritul COACTION şi am cântat imnul nou-născut al proiectului. În amalgamul de activităţi nu am uitat nici de ţara noastră parteneră, Letonia organizând concursuri şi activităţi legate de cultura şi istoria ei, toate cu scopul de a ne spori şi fixa cunoştinţele despre aceasta.

Printre nenumăratele întâmplări de care ne vom aminti mereu cu plăcere, trebuie să amintim şi de vizita în comuna Eftimie Murgu unde am fost întâmpinaţi cu multa căldură şi prietenie de însuşi primarul acesteia, Imbrescu Ilia Licu, membru în Asociaţia Comunelor din România.

Prin amabilitatea domnului primar am putut vizita o serie de case tradiţionale, specifice zonei, precum şi şcoala din localitate şi un inedit muzeu organizat în cadrul acesteia. Tot atunci am avut pentru prima dată ocazia de a vizita un sit mulinologic, unic în România.

Anii trec, amintirile se estompează şi doar cele cu adevărat marcante rămân. Asemenea apei care a modelat până la perfecţiune stânca peste care se revarsă vălul cascadei Bigăr, tabăra Coaction şi-a pus amprenta asupra noastră, ne-a dat aripi şi ne-a arătat o multitudine de lucruri, locuri şi oameni de la care putem învăţa şi care ne pot inspira să fim mai buni şi să facem cât mai mult pentru noi înşine, pentru semenii noştri şi pentru comunitatea din care facem parte.

Mulţumim tuturor celor care au făcut acest proiect şi această tabără posibile şi sperăm că spiritul COACTION va continua să existe mult timp după ce proiectul nostru se va încheia.

Responsabil educativ,

Prof. Sorina PÎRVU