Începutul anului şcolar, o prioritate pentru poliţiştii dâmboviţeni!
Lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa au luat toate măsurile specifice, în contextul începerii anului şcolar la data de 17 septembrie, în vederea îmbunătăţirii climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.
În acest sens, patrulele de poliţie vor fi prezente în zona şcolilor. Fiecare unitate de învăţământ aflată în responsabilitate va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate astfel încât, în cazul oricărui eveniment, acesta să fie cunoscut de elevi şi contactat în cel mai scurt timp.
Lucrătorii Poliţiei Rutiere vor fi prezenţi, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, poliţiştii de siguranţă publică vor avea o prezenţă activă în teren, asigurându-se astfel supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.
Vor continua activităţile de identificare şi control al tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor.
Totodată, în vederea reducerii riscului de implicare a elevilor în accidente rutiere, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire/defluire a elevilor.