lun. dec. 23rd, 2024

„Sunt nemulţumit de modul în care s-a derulat activitatea de deszăpezire. Intervenţia nu a fost la nivelul pe care eu l-am aşteptat, motiv pentru care, prin Dispoziţia preşedintelui CJ, am stabilit responsabilii pentru toată perioada de iarnă, de activitatea de deszăpezire.

La nivel judeţean coordonează Gabriel Grozavu, Mihai Puşcaşiu, Vasile Dinu, Alin Manole. Am dispus măsurile necesare şi sper ca următoarea intervenţie să fie una care să ne satisfacă şi pe noi, ca administraţie, şi pe cetăţenii din judeţ”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Trei zone, neacoperite

Totodată, în momentul de faţă, încă mai există contracte de deszăpezire neadjudecate pe trei zone din judeţ: Moroeni – Padina, Moreni – Valea Lungă – I.L. Caragiale şi Bilciureşti – Bujoreanca – Crevedia, dar se pare că situaţia va fi rezolvată până săptămâna viitoare.

„Sunt trei zone neacoperite în momentul acesta de contracte, intervine sigur SC LDP, dar va fi dificil, pentru că nu avem suficiente utilaje. Vestea bună este că pe 27 noiembrie s-au depus trei oferte pentru a prelua în lucru aceste sectoare de la trei societăţi comerciale.

Pe 3 decembrie este termenul legal de adjudecare, dacă ofertele vor fi complete, vom fi în regulă, aşa cum spune legea vom adjudeca şi aceste trei zone. Avem materiale suficiente.

Material antiderapant este prevăzut să avem 11.667 tone, avem 14.495 tone; la sare avem 2.867 tone prevăzut, din acest stoc avem doar 600 tone, ceea ce înseamnă o treime şi este suficient pentru a funcţiona cel puţin o lună, avem utilaje permanente 81, asigurăm carburantul necesar – 15 tone şi pentru operatorii contractaţi se fac verificări în vederea eliminării anumitor disfuncţionalităţi legate de permanenţă la sedii, mod de înregistrare a intervenţiilor, verificarea stării de funcţionare a utilajelor”, a mai precizat Adrian Ţuţuianu.