25 aprilie 2024
Echipajele de la ISU Dâmboviţa, la foc continuu

Echipajele de la ISU Dâmboviţa, la foc continuu

În acest sfârşit de săptămână, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:

• În această perioadă, pompierii dâmboviţeni au intervenit la trei incendii de vegetaţie, în care au ars cca.5,5 hectare de vegetaţie uscată, astfel:

 Detaşamentul Titu (com.Braniştea- 1,5ha);  Garda Corneşti (com.Corneşti – 1ha);  Garda Voineşti (com.Bărbuleţu – 3ha);

• Sâmbătă – 20 aprilie, la ora 11:25, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit în comuna Gura Ocniţei – sat Adânca, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei locuinţe. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a pornit de la o sobă cu acumulare de căldură lăsată nesupravegheată. Au ars: acoperişul casei pe o suprafaţă de cca.50mp, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi articole de îmbrăcăminte;

• Duminică – 21 aprilie, la ora 13:05, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au fost solicitaţi pe strada Cuza Vodă din oraşul Găeşti, pentru salvarea unei pisici rămasă blocată pe acoperişul unei case. Pompierii au coborât pisica utilizând scara culisabilă;

• Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 45 de solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, halenă alcoolică, afecţiuni respiratorii, halenă alcoolică, dureri abdominale, lombare şi renale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.

* * * Având în vedere faptul că în ultima perioadă s-a înregistrat o creştere a incendiilor de vegetaţie, evenimente care pot avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător, iar pentru stingerea acestor incendii se consumă o cantitate mare de carburanţi, necesitând implicarea unui număr mare de resurse umane şi materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa atenționează cetățenii, instituțiile și operatorii economici cu privire la măsurile obligatorii ce se impun la arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale, astfel :

Arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se face numai după ce aţi obţinut acordul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului şi permisul de lucru cu foc de la primărie.

După aceasta:

• Interesaţi-vă la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii; • Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se va face numai pe baza permisului de lucru cu foc, în locurile special amenajate, după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă;

• Izolaţi zona de ardere faţă de drumuri, construcţii, instalaţii, fond forestier, culturi agricole vecine prin executarea de fâşii arate; • Executaţi arderea numai pe timp de zi şi doar în condiţii meteo fără vânt; • Parcelaţi miriştea în suprafeţe de maxim 10 hectare prin fâşii arate; • Supravegheaţi permanent arderea până la finalizarea ei.

Persoanele care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate vor fi identificate şi sancţionate contravenţional, conform legislaţiei în vigoare.

Valoarea sancțiunii contravenționale este cuprinsă între 1000-2500 lei. Cetăţeni, nu uitaţi! Printr-un comportament preventiv, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial