“Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a inaugurat un obiectiv pe care locuitorii comunei Finta şi ai localităţilor din zonă îl aşteaptă de 11 ani de zile: podul peste râul Ialomiţa pe DC 31. Au participat primarul comunei Finta – Florentin Oprea, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean – Ioan Marinescu şi Gabriel Grozavu, parlamentarii dâmboviţeni Georgică Dumitru, Valentin Calcan şi Leonardo Badea, directori din cadrul Consiliului Judeţean şi câteva zeci de localnici.
Investiţia, realizată de către S.C. Lucrări Drumuri şi Poduri, se ridică la 4.075.908 lei, fonduri din bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Podul asigură legătura între drumurile judeţene DJ 720A Finta – Postârnacu şi DJ 711 Dobra – Bilciureşti – Cojasca. Are o lungime de 131 m şi reprezintă, din punctul de vedere al complexităţii lucrărilor executate, cel mai important obiectiv de investiţii din 1990 până astăzi.
Florentin Oprea: Domnule preşedinte, vreau să vă mulţumim şi să vă felicităm pentru această minunată lucrare. Cu acest pod, viaţa locuitorilor comunei Finta şi a celor care tranzitează această localitate este mai bună. Să fiţi sănătos şi la mai multe realizări.
Adrian Ţuţuianu: Ani de zile s-a bătut la uşa Consiliului Judeţean de către fostul dumneavoastră primar, domnul Şerban. N-a primit atunci sprijin, dar eu îi mulţumesc pentru efortul pe care l-a făcut de-a lungul vremii ca să finalizăm acest obiectiv.
Am avut în ultimul timp discuţii cu actualul primar. Şi vreau să ştiţi de la mine câteva lucruri de principiu. Pe mine nu mă interesează numai apartenenţa politică a primarilor. Mă interesează oamenii.
Şi am venit la dumneavoastră la mai multe întâlniri şi am spus că vom finaliza acest pod. Anul trecut era doar un schelet metalic. Astăzi avem un pod care a costat Consiliul Judeţean 40 de miliarde; este cea mai complexă lucrare pe care a avut-o Consiliul Judeţean Dâmboviţa în materie de poduri în ultimii ani de zile.
Anul viitor vreau să ştiţi că vom asfalta drumul şi de-aici spre Finta, şi din partea cealaltă spre Bilciureşti. Sunt circa 3-4 km de drumuri comunale, vom face o asociere cu Consiliul Local Finta şi Consiliul Local Bilciureşti ca să putem facilita circulaţia pe acest drum”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al CJ Dâmboviţa.