Ziua Internaţională de Luptă împotriva Abuzului şi
Traficului Ilicit de Droguri – 26 iunie 2014
Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa celebrează în data de 26 iunie 2014 Ziua Mondială de Luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri şi organizează în perioada 26 iunie – 26 iulie 2014 Campania „Sănătatea este „noua euforie” din viaţa ta, nu drogurile!”.
Scopul campaniei este de a informa publicul larg, în special tinerii, cu privire la efectele nocive ale substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP).
Vândute în mod deschis, inclusiv prin intermediul internetului, aceste substanţe, care nu au fost testate pentru siguranţa consumului uman, pot fi mult mai periculoase decât drogurile tradiţionale.
Acţiunile planificate constau în activitati IEC în complexele de servicii sociale din Targoviste, în activitati stradale care vor încuraja copiii şi tinerii din comunităţile noastre să stea departe de droguri şi vor sublinia importanţa unei atitudini vigilente şi responsabile din partea adulţilor.
Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură coordonarea, analiza şi monitorizarea activităţilor campaniei.
Toată populatia trebuie să se implice, pentru a proteja tinerii de substanţele periculoase.
DIRECTOR EXECUTIV, DIRECTOR EXEC. ADJ. SAN. PUB.
DR.SORIN STOICA DR. GABRIELA COSTEA