lun. dec. 23rd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân 1-7 August 2012

Direcţia de Sănătate Publică Dimbovita, celebrează în perioada 1-7 August 2012, Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân şi organizează Campania cu sloganul: “Înţelegerea trecutului-Planificarea viitorului”. Tema campaniei este ”Celebrarea a 10 ani a Strategiei Globale a OMS/UNICEF pentru alimentaţia sugarilor şi copiilor mici ”

Ce este Strategia Globală?

OMS şi UNICEF împreună au lansat şi au dezvoltat „Strategia Globală pentru alimentaţia bebeluşilor şi copiilor mici” în anul 2002; aceasta a identificat o nevoie clară pentru practici de alimentaţie optimale pentru reducerea malnutriţiei şi a sărăciei. Este bazată pe o abordare orientată în jurul drepturilor omului şi cere dezvoltarea unor politici complete pentru alimentaţia bebeluşilor şi copiilor mici. Oferă sfaturi cu privire la protecţia, promovarea şi suportul acordat alăptării la sân în primele 6 luni şi continuării acesteia până la 2 ani, împreună cu o alimentaţie diversificată cu începere de la vârsta de 6 luni.

Datele oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cu privire la starea alimentaţiei la sân în România releva: procentaj al copiilor care au fost vreodată alăptaţi 88,3 %, cu 88,0 % in urban si 88,5% in rural. Foarte scazuta este insa rata copiilor care sunt hrăniţi exclusiv prin alăptare până la 6 luni – mult mai mica in urban (14,3 %) fata de rural (17,3 %). Nivelele de subnutriţie şi de anemie care persistă printre copii, aşa cum sunt identificate de Studiul privind Statusul nutriţional al copiilor în vârstă de până la 5 ani‚ 2005 sprijinit de UNICEF, indică obiceiuri de hrănire necorespunzătoare şi sugerează de asemenea un nivel scăzut de alimentaţie la sân. Doar 15,8 %, dintre copiii români au fost alimentaţi la sân exclusiv pe parcursul primelor 6 luni de viaţă în 2004 mai putini in urban -14,3 % fata de rural – 17,3 %), în vreme ce doar 12% dintre nou-născuţi au fost alăptaţi în prima oră de după naştere.

Obiectivele campaniei

1. A recapitula ce s-a întâmplat cu alimentaţia sugarilor şi copiilor mici în ultimii 20 de ani. 2. A celebra succesele şi împlinirile naţionale, regionale şi globale şi prezentarea activităţii naţionale la nivel global. 3. A evalua nivelurile de implementare ale strategiei globale pentru alimentaţia bebeluşilor şi copiilor mici. 4. A încuraja acoperirea lacunelor rămase între politicile şi programele de promovare a alimentaţiei la sân. 5. A atrage atenţia publicului asupra nivelului politicii şi programelor alimentaţiei la sân şi alimentaţiei copiilor.

Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură finanţarea, coordonarea, analiza şi evaluarea rezultatelor Campaniei. Acţiunile de Informare-Educare-Comunicare planificate vor sublinia importanţa alăptatului la sân pentru mame, copii şi societate în general.

Beneficiile alimentaţiei la sân pentru copil:

• asigură o creştere fizică şi psihică echilibrată. • protejează copilul de infecţii microbiene, virotice şi fungice şi reduce severitatea desfăşurării lor. • este uşor digerabil. • are temperatură optimă. • este steril. • reduce riscul diabetului zaharat de tip I şi tip II (mai ales alăptarea exclusivă 6 luni), al obezităţii şi al hipercolesterolemiei. • previne malnutriţia si anemia feripriva. • reduce riscul dezvoltării limfomului, leucemiei, bolii Hodgkin, ale bolilor intestinale cronice (boala Crohn, colita ulceroasă, celiachie) în copilărie şi a bolilor cardio-vasculare din perioada de adult. • reduce riscul morţii subite. • reduce riscul alergiei şi al astmului bronşic dacă alăptarea durează cel puţin 4 luni. • favorizează dezvoltarea muşchilor feţei, a dentiţiei şi a vorbirii. • interdependenţa reciprocă prin alăptare a mamei şi copilului, fundamentează legătura mamă – copil si reduce tulburările emoţionale şi de adaptare a copilului în adolescenţă

Beneficiile alimentaţiei la sân pentru mamă:

• ajută involuţia uterină rapidă după naştere şi previne hemoragiile postpartum. • este protectiv împotriva cancerului de sân şi ovar şi a osteoporozei postmenopauzale. • duce la pierderea surplusului de grăsime câştigat în timpul sarcinii şi reduce riscul obezităţii pe termen lung. • contraceptiv (98%) numai pe perioada alăptării exclusive. • este mai comodă şi mai puţin obositoare, laptele de mamă nu trebuie preparat, copilul este portabil. • are rol în împlinirea feminităţii şi dezvoltarea instinctelor materne. • realizează o legătură strânsă cu copilul. • economie pentru familie. Beneficiile pentru societate: • economisire de valută consumată pentru achiziţionare de lapte praf • scad cheltuielile pentru tratarea bolilor acute şi cronice ale copilului • are efect ecologic pozitiv • populaţie sănătoasă

Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Dimbovita invită reprezentanţii mass-mediei să susţină eforturile organizatorilor prin reflectarea potrivită a informatiilor aferente, ca o contribuţie la mai multă sănătate pentru copiii noştri şi pentru noi înşine.

Vă mulţumim. Ptr. DIRECTOR EXECUTIV, Dr. SORIN STOICA