sâm. dec. 21st, 2024

“Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a fost prezent pe şantierul de la Dichiu, la evenimentul de începere a lucrărilor de reabilitare pe DJ 713 – Sinaia (DN71) – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Cabana Babele – un sector de drum de o deosebită importanţă pentru dezvoltarea turismului montan dâmboviţean.

Alături de omologul său prahovean, Mircea Cosma, preşedintele CJD a prezentat investiţia care va fi realizată în parteneriat cu judeţul vecin, 6,03 km din acest drum aflându-se pe teritoriul judeţului Prahova şi 9,97 km pe teritoriul judeţului Dâmboviţa. După cum a precizat Florin Popescu, finanţarea acestui proiect, în valoare de peste 40 de milioane de lei, va fi asigurată de la bugetele celor două judeţe şi, foarte probabil, prin programul de reabilitare a 10.000 km de drumuri judeţene şi locale, aprobat în luna iunie de către Guvern. Preşedintele CJD a mai subliniat faptul că DJ 713, numit generic Dichiu, este în sine un traseu turistic care asigură accesul turiştilor către zona cu potenţial schiabil Padina – Peştera. Totodată, Florin Popescu a ţinut să precizeze faptul că administraţia dâmboviţeană nu este la primul parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova, în vara acestui an, finalizându-se cu succes un alt proiect comun, şi anume, reabilitarea DJ 101G. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a evidenţiat însemnătatea momentului, drumul către centrul spiritual al strămoşilor daci, Vârful Omu, fiind de o mare însemnătate pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea turistică a zonei. Ca un element inedit, Mircea Cosma a lansat ideea denumirii acestui drum, propunerile sale fiind „Decebal” sau „Zamolxes”. Reabilitarea DJ 713 presupune, din punct de vedere tehnic, asigurarea unei lăţimi medii a drumului de 5-6 metri, iar unde nu se poate asigura această lăţime, din cauza geomorfologiei terenului, se vor amenaja din loc în loc spaţii unde se pot încrucişa autoturisme care vin din sensuri opuse. De asemenea, pe acest traseu, având în vedere spectaculozitatea peisajului, vor fi amenajate şi locuri destinate popasurilor”, scrie Biroul de presa al CJD.