25 aprilie 2024
Două berze au devenit vedete în Răcari! “Le iubim ca pe nu ştiu ce! E ceva nemaipomenit!”

Două berze au devenit vedete în Răcari! “Le iubim ca pe nu ştiu ce! E ceva nemaipomenit!”

Două berze au devenit adevărate vedete, la Răcari, în judeţul Dâmboviţa. Autoritățile au montat o cameră de supraveghere care le monitorizează minut de minut, iar imaginile sunt transmise în direct pe pagina instituţiei.

Aşa că iubitorii păsărilor pot vedea în orice moment cum acestea îşi amenajează cuibul, dar şi cum îngrijesc ouăle, în aşteptarea puilor.

Cele două berze grațioase și-au construit casa pe un stâlp de electricitate, împreună au adus crenguţe şi şi-au consolidat cuibul. De când au venit pe meleagurile din Răcari, oamenii au fost cuceriţi de înaripate și sunt cu ochii aţintiţi pe ele, așa că nu e de mirare că au devenit vedete.

Copiii, părinţii și bunicii lor accesează pagina de internet a primăriei, unde pot vedea oricând ce mai fac îndrăgitele păsări venite de peste mări şi ţări.

„Sunt frumoase şi mă bucur că vin în fiecare an” spune un copil.

Reporter: Le aşteptaţi cu drag să se întoarcă?

Localnic: „Întotdeauna! Nu numai eu, cred că marea majoritate a oamenilor. Fac ele un pic mizerie, dar le suportăm, şi oamenii fac mai multă mizerie ca păsările.”

Prima venit barza, iar apoi a ajuns acolo și partenerul ei.

Veta Dima, localnică: „A venit devreme, şi-a aşteptat tovarăşul, a venit şi el şi acum face ouşoare şi cloceşte pe ele. Le iubim ca pe nu ştiu ce! Dimineaţa când mă scol, pun ochii, ba e pe cuib, ba e în picioare, ba vine el şi îi aduce mâncare, e ceva nemaipomenit!”

Marius Caravețeanu, primarul oraşului Răcari: „Îmi place să cred, aşa cum spune şi o zicală din popor, că mai e şi după sufletul omului. Şi faptul că an de an berzele se întorc în localitatea noastră reprezintă o mare bucurie pentru noi.”

Este al doilea an la rând când berzele din Răcari sunt monitorizate video.

sursa – ŞtirileProTV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial