lun. dec. 23rd, 2024

dro1COMUNICAT DE PRESĂ

 Alți doi tineri, arestați pentru trafic și consum de droguri

În continuarea acțiunilor desfășurate în ziua de 18 iulie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, sprijiniți de efective de la Serviciul de Ordine Publică, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – B.T. Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a altor doi tineri bănuiți de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.

La data de 11 septembrie a.c., Tribunalul Dâmbovița a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de cei doi bănuiți.

Vă reamintim că, la data de 18 iulie a.c., structura de combatere a criminalității organizate Dâmbovița, cu sprijinul Serviciului de Ordine Publică, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – B.T. Dâmbovița, a efectuat 11 percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița și Ilfov, precum și în municipiul București, la persoane bănuite de trafic și consum de droguri de risc, fapte comise în perioada februarie-iulie 2018.

La percheziții, au fost descoperite și ridicate 410 grame de cannabis, 4 cântare electronice de precizie, mai multe recipiente și folii de staniol cu resturi vegetale, 8 telefoane mobile și 2.640 de lei.

În urma probatoriului administrat, pe numele a patru bărbați, Tribunalul Dâmbovița a emis mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Cei în cauză au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

La activitate au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Dâmbovița, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București și Ploiești, polițiști de la Serviciul de Combatere Criminalității Organizate Buzău, precum și jandarmi.