vin. dec. 27th, 2024

braconBănuiţi de braconaj cinegetic, cercetaţi de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Ulmi au desfăşurat o acţiune pe raza de competență, în vederea prevenirii şi combaterii actelor de braconaj cinegetic.

Astfel, poliţiştii au depistat doi tineri, de 24 și 29 de ani, ambii din Dragomirești, în timp ce se aflau pe un fond de vânătoare din Dumbrava, însoțiți de patru ogari și doi câini din rasa ciobănesc mioritic, cu scopul de a efectua acte de braconaj.

Pe numele acestora, au fost întocmite dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, iar câinii de vânătoare au fost indisponibilizați în vederea continuării cercetărilor.