lun. dec. 23rd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ Cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, după ce un poliţist a fost lovit cu pumnul în zona feţei În seara zilei 17.08.2010, un poliţist din cadrul Poliţiei oraşului Răcari, formaţiunea de Ordine Publică, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, s-a deplasat la staţia peco din localitate, unde a fost lovit cu pumnul în zona feţei de un tânăr. Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce lucrătorul de poliţie purta discuţii cu unul dintre angajaţi, în staţia peco au intrat doi bărbaţi care au început să-i adreseze injurii. La solicitarea poliţistului de a înceta, unul dintre cei doi l-a lovit cu pumnul în zona feţei, după care au părăsit în fugă staţia peco. Polițiștii dâmbovițeni i-au identificat pe cei doi suspecţi, în persoana numiţilor O.V., de 24 de anii şi M.M., de 32 de ani, ambii din oraşul Răcari, şi în prezent desfăşurăm activităţi pentru depistarea acestora și tragerea la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj.